Primul gameplay Star Citizen Universe, jocul pe care încă îl aștept

de: Radu Neagu
13 10. 2014

Star Citizen Universe este probabil jocul cu cel mai mare buget din toate timpurile, aproximativ 56 de milioane de dolari.

Iar banii pentru dezvoltarea acestuia continuă să curgă, pentru că niciodată nu există suficiente fonduri. Am mai vorbit despre Star Citizen Universe și ne-am legat tot de fondurile pe care dezvoltatorii au reușit să le strângă de la comunitatea care îl dezvoltă. Este un proiect independent ce se bazează doar pe banii utilizatorilor și pot să spun că a reușit să se apropie destul de mult de un produs finit. Desigur, data de lansare este încă improbabilă însă pentru prima dată avem un gameplay oficial.

Prezentarea a avut loc acum câteva zile, cu public, iar reacțiile la acest gameplay pe care îl puteți urmări în clipul de mai jos, au fost mai mult decât pozitive. Cei care au contribuit la dezvoltarea acestui joc pot beneficia de versiunea ce include secțiunea Arena Commander, utilă pentru antrenament, însă mai fascinante vor fi jocurile în cele câteva zeci de sisteme solare, mii de locații unde poți ateriza, nave de luptă și mii de alte lucruri de explorat.

Din moment ce nici unul din aspectele de gameplay, single sau online nu a fost dezvăluit până acum clipul de jos este cu atât mai impresionant. Să îți iei nava și să aterizei pe altă planetă și apoi să poți explora acea planetă după voia ta este unul din elementele cu care se mândrește acest joc. Se poate observa că mai e mult de lucru la acest joc însă Star Citizen Universe demonstrează că este demn de investiția strânsă până acum.